Ce ton si Subton are pielea ta!
Niciodată nu nimerești fondul de ten în nuanța perfectă pentru tonul tău? Află acum care este tonul și subtonul tenului tău pentru a alege nuanța de fond de ten potrivită pentru tine!
Subtonul pielii tale este cel care stabilește tonalitatea fondului de ten potrivit. Aceste subtonuri apar pe piele pe sub straturile superioare și modifică nuanță tenului, neavând nici o legătură cu cât de deschisă sau închisă este pielea ta.
Există 3 subtonuri:
- Neutru – nu exsita tonuri clare de roz sau pământiu, culoarea naturală a tenului fiind mai evidentă
- Cald – nuanțe de auriu, pământiu, piersică sau galben
- Rece – tentă de roșcat, roz sau albăstrui
Cum ne dăm seama ce ton și subton are tenul nostru?
Aruncă o privire în interiorul brațului, acolo este mai vizibilă culoarea deoarece este o zona ferită de soare care nu se bronzează atât de mult și nu se decolorează în timp.
În plus, fiecare subton are caracteristicile sale. De exemplu:
- Subton cald sau netru – dacă pielea ta se arde rar și se bronzează ușor
- Subton rece – dacă venele tale sunt mov închis sau albăstrui
- Subton cald – dacă venele tale sunt mai verzi
- Subton neutru – venele nu au o culoare evidență
- Subton cald – dacă pielea ta este mai măslinie, cu tonuri de galben și un aspect verde cenușiu
- Subton cald – arată mai bine cu bijuterii și accesorii aurii
- Subton rece – arată mai bine cu accesorii și bijuterii argintii / platină
Acum că ai înțeles exact cum să îți determini tonul și subtonul pielii, să vedem cum alegi fontul de ten potrivit.
În primul rând, trebuie să ști că un fond de ten care este etichetat pentru subton rece sau cald nu este întotdeauna cea mai potrivită alegere, deoarece poate face tenul să pară prea roz sau galben. Nuanță ideală este cea neutră cu o tentă ușoară din subtonul tău. De exemplu, dacă subtonul tău este rece, alege un fond de ten care este puțîn roz, precum dacă subtonul tău este cald, alege un fond de ten care este puțin auriu sau gălbui. Totuși, dacă au tenul mediu spre închis cu subton roșiatic, cea mai bună alegere ar fi un fond de ten cu tonuri maronii-roșcate (evita piersică, cupru sau portocaliu).
În cazul unui ten măsliniu, cea mai bună alegere este un fond de ten cu tentă aurie, care va încălzi subtonul verde, chiar dacă un fond de ten neutru ar părea cel mai potrivit.
Bineînțeles că cea mai bună metodă de alegere a fondului de ten este aplicarea acestuia în lumina zilei pentru a vedea efectul exact. Cel mai bine îți dai seama dacă ai ales fondul de ten potrivit privind linia maxilarului după aplicare, nu trebuie să există o linie clară de demarcare între față și gât, dacă această este vizibilă, atunci fondul de ten ales nu este cel potrivit!