Forma sprâncenelor este foarte importantă, ea contribuind semnificativ la aspectul întregii noastre fizionomii, ceea ce înseamnă că trebuie să fie cât mai potrivită.
Există foarte multe persoane ce nu sunt înzestrate cu sprâncene naturale foarte dese, dar asta nu înseamnă că nu pot să le obțină.
Principala metodă de a avea sprâncene cât mai groase este să folosim un ser de creștere, ce conține substanțe minerale și nutrienți ce ajută la creșterea și regenerarea mai rapidă a firelor de par.
Chiar și specialiștii din domeniul de îngrijire recomandă folosirea unui ser, datorită faptului că ingredientele din compoziția acestuia stimulează îndesirea lor.
De cele mai multe ori, serul de creștere a sprâncenelor conține următoarele tipuri de substanțe: keratină, biotină, vitamina E, ulei de argan, uleiuri esențiale de lavandă, peptide, dar și rozmarin.
Să nu uităm că serul este aderent pe piele, ceea ce înseamnă că se absoarbe imediat exact în zona în care trebuie. În ceea ce privește aplicarea, ea se face întotdeauna pe pielea curățată în prealabil. Mai exact, vom folosi o dischetă cu apă micelară sau gel purificator, după care aplicăm acest gen de tratament, când porii sunt deschiși și se absoarbe cât mai bine.
Marea majoritate a femeilor se ocupă de rutina de îngrijire a tenului seara, ceea ce este foarte bine, deoarece cosmeticele acționează pe parcursul întregii nopți, iar rezultatele sunt mult mai vizibile.
Serul de creștere a sprâncenelor se aplică pe rădăcinile firelor de păr, făcându-le mult mai rezistente și groase, deci nu vor mai fi fragile și vor avea un aspect natural și sănătos.
Vitaminele din complexul , pe care orice ser le conține, acționează direct asupra structurii firului de păr, hidratându-l în profunzime și făcându-l mult mai lucios.
Serul se aplică zi de zi, dacă dorim să vedem rezultate cât mai repede și să ne bucurăm de sprâncene mai dese. Rezultatele cele mai evidente se observă după folosirea constanță a serului pe o perioada de 14 zile.
Prin urmare, serul de creștere a sprâncenelor este un produs inovator cu numeroase beneficii, fiind recomandat persoanelor ce își doresc sprâncene mai groase și cu un aspect îmbunătățit.
Intradevar serul pentru sprancene face minuni; folosesc acest ser de 3 luni si schimbarea este vizibila.
Va recunoaste cineva care nu a avut niciodata sprancenele dorite.
Multumesc
Buna Nicoleta, iti multumim pentru feedback. Ne bucuram ca esti multumita 🙂